Primăria Comunei Fârdea, județul Timiș

”AeroNautic Show – Surduc 2012”

Asociaţia Aeronautică Română organizează anual festivalul ”AeroNautic Show”, manifestare menită promovării şi dezvoltării domeniilor aerian şi nautic la nivel naţional şi internaţional.


În acest an, pe 2 iunie, se va desfăşura a treia ediţie, locul ales pentru găzduire este comuna timişeană Fârdea, manifestarea fiind dedicată Zilei Copilului.

”Vor veni avioane de mici dimensiuni care vor face demonstraţii de zbor, iar pe lac vor defila ambarcaţiuni cu pânze şi se va practica surfingul şi caiac – canoe. Noi trebuie să pregătim terenul pentru aterizarea şi decolarea avioanelor, un teren cu o lungime de 600 metri şi o lăţime de 30 de metri, plus o serie de atribuţii organizatorice: avize, sprijinul logistic pe durata pregătirii şi desfăşurării manifestării, paza şi ordinea etc.”, ne-a declarat Samuel Lupulescu, primarul comunei Fârdea.

Primarul Lupulescu, pilot din 2005!

Printre cei care vor evolua în cadrul demonstraţiilor aeriene de zbor se va afla chiar edilul şef de la Fârdea, care nu va fi la prima experienţă de acest fel.

"Am luat brevetul de pilot în anul 2005 în Virginia, SUA. Pot zbura cu avioane uşoare de până la 180 CP de patru locuri şi cu aripi sus (high wings) şi am 72 de ore de zbor. În cadrul show-ului de la Fârdea, voi pilota un avion Cessna 152 de tip american", ne-a declarat primarul comunei, Samuel Lupulescu.

”AeroNautic Show – Surduc 2012” se va desfăşura pe durata a patru ore de program şi se va bucura atât de participare naţională cât şi internaţională a unor instituţii de profil care vor scoate în evidenţă partea recreativă dar şi pe cea practică a celor două domenii, pentru cei 5.000 – 10.000 de spectatori cât sunt aşteptaţi să ia parte.

Alegerea lacului Surduc pentru organizarea celei de-a treia ediţii s-a datorat potenţialului geografic, tehnic şi uman. Primele două ediţii s-au desfăşurat în capitala ţării, pe Lacul Morii, cu ocazia manifestărilor dedicate zilelor Bucureştiului şi ale Europei.